vineri, 25 februarie 2011

LA GROAPA CU VÂRCOLICI


Se spune că ar fi fost odată ca niciodată un neam de uriaşi care stăpâneau Regatul Trovanţilor, iar tartorul lor era Uriaşul Gorgan.
În acelaşi regat din vremuri de demult trăiau şi Vârcolicii, un fel de pici pricolici, undeva în minele de sare ale Ţinutului Piticesc; ei erau coborâţi cu hârzobul în galeriile adânci (unde un puţ avea chiar o sută de metri) şi lăsaţi de trovanţii Uriaşului Gorgan să se zvârcolească pe întuneric şi să scoată la suprafaţă sare albă şi gustoasă pentru masa-i copioasă. Gorganele şi Gorganii savurau o supă delicioasă, dulce-sărată, de carne, ierburi şi legume.
Pe atunci, secundele erau lungi cât minutele, minutele cât orele, orele cât zilele, zilele cât săptămânile, săptămânile cât lunile, lunile cât anii şi timpul trecea foarte, foarte greu. Pe de altă parte, în Regatul Trovanţilor, pe cât erau de mici vârcolicii, pe atât de mari creşteau puii Uriaşului Gorgan, Gorgăneii, iar cererea lor de sare se mărea de la un an la altul, tot mai mult şi mai mult.
Munca Vârcolicilor era din ce în ce mai grea, iar picăturile de sudoare prelinse de pe frunţile lor ostenite au udat multă vreme stratul de sare, care în loc să se mărească se micşora. Până la urmă, picăturile au inundat galeriile scobite în mină, topind zăcământul încet-încet, pe îndelete.
În împrejurări ciudate, Vârcolicii sfredelitori au dispărut chiar de sub ochii de uriaş ai Gorganului. Seminţele solidificate ale seminţiei lor s-au rostogolit în groapa îngustă şi adâncă, asemenea unui crater de pe lună, aşteptând să renască într-o altă lume.
Picii pricolici, prefăcuţi în pietricele preţioase, n-au mai putut fi recuperaţi din hăul cel întunecat; doar nişte sfredeluşe moţate rămăseseră aninate de hârzob. Dar cum uriaşii aveau în continuare nevoie de sare, în locul lor au ademenit nişte Pitice Polonice să le facă treaba.
Piticele Polonice munceau şi ele din greu să adune în polonicele lor mici apa sărată de care avea nevoie Uriaşul Gorgan pentru a umple cazanul uriaş cu supa cea gustoasă şi pentru a-şi hrăni puii, mereu flămânzi.
La un moment dat, roata Cerului a început să se rostogolească în sens invers, timpul se scurgea din ce în ce mai repede, iar anii erau cât lunile, lunile cât săptămânile, săptămânile cât zilele, zilele cât orele, orele cât minutele, minutele cât secundele.
Într-o bună zi, când limbile de ceas au ajuns la o anumită oră, minut şi secundă, Piticele Polonice n-au mai făcut faţă acestei atribuţii, fiind înghiţite, odată cu puţul de mină, de un şuvoi impresionant de apă provenit din rezervele Cerului, adică din norii îmbibaţi cu ploaie ai aerului de vacanţă.


Din norişorii care se înmulţiseră până într-atât încât nu mai aveau loc pe cer s-a format un nor uriaş care a explodat, făcând să ţâşnească de la înălţime un jet nemaipomenit de apă ce a acoperit Regatul Trovanţilor cu tot cu Uriaşul lor Gorgan. Cazanul său cu supă a fost înghiţit de lacul sărat în care mai bolborosesc până în zilele noastre bucăţele de carne asezonate cu ierburi şi legume.
Ploile grozave au încetat, iar Soarele pare bucuros să amestece cu o lingură de raze în imensa oală cu supă, fostă cândva ocnă de sare. În amintirea Gorganului Uriaş din Regatul Trovanţilor, el încercă să respecte pe cât posibil proporţiile ingredientelor din reţetă.
La plajă, astrul solar încinge grătarul de lemne, pe care se rumenesc tacticos cârnăciori suculenţi şi copănele numai bune de friptură, iar arşiţa insuportabilă este stinsă imediat printr-o bălăceală zdravănă.
Oare de ce ingrediente mai este nevoie pentru ca festinul să fie complet? Poate doar de o adiere a vântului cu evantai, ascuns în păpurişul din spatele lacului ce aduce cu sine cântecul de vacanţă al lighioanelor:

Să cântăm Fa Sol La Sol!
Hai cu toţii-acum la ghiol!
Lacul nostru a fost gol
Şi s-a umplut cu nămol.

Nu-i o apă oarecare!
Bagi în oală stropi de ploaie,
Zgârciuri şi înotătoare
La foc moale de la soare.

Supa-i bună de mâncare,
S-a topit ocna de sare,
Felul doi la îndemână,
Degetele de la mână.

Castraveţii-n poloboc
Se murează-acum, pe loc.
Să nu uiţi de felul trei,
Untul gros din putinei.

Hei, veniţi, dragi pricolici,
Polonice şi pitici!
Din saleuri înmuiate,
Să mâncaţi pe săturate!

În zilele secetoase de vară, liote de lighioane dau târcoale de bunăvoie pe la Groapa cu Vârcolici să se scufunde şi să caute comoara din adâncuri, rămasă de la pricolici în groapa cu sare. Serile răsună încă de vocile picilor Vârcolici:

Să lingem sarea depusă
În craterul de pe Lună!
Misterioase găletuşe
Pietricelele adună…
La groapa cu Vârcolici
Sfredelesc cu sfredeluşe
Mii de pitici pricolici…

© Mihaela Chitac 2011

marți, 22 februarie 2011

GLUF-GLUF


Un purcel
Godăcel,
Groh-groh!
Uf-uf!
Rotofei,
Cu zuluf
Şi codiţa
Inelată
De zăduf
Stă în puf
Tolănit
Pe şoric
Durduliu
Cu model
Rozaliu
Cu suzeta
În botic
Bea lăptic:
Gluf-gluf!

© Mihaela Chitac 2011

duminică, 20 februarie 2011

FABULA VÂNĂTORULUI VÂNAT

Un păianjen cu talent,
Ce se mutase recent
Într-o grădină cu rouă,
Îşi urzea o plasă nouă
Mult mai trainică şi-n care,
Doar după un ceas sau două,
Se prinsese-o muscă mare
Într-un colţ. Se zbătea tare,
Iar păianjenul ochios
O urmărea pofticios.
Planuri îşi făcea o mie
Cum să o păstreze vie
Pe un raft în prăvălie,
Cât de mult avea s-o ţină
Să nu-i caute pricină,
S-o servească tacticos
La un dejun copios.
Însă, când nici nu gândea,
Un cocoş tocmai trecea,
Din verdeaţă ciugulea
Şi, fără de veste: Clonc!
Pasărea în al ei clonţ
Îi înghite pe-amândoi
Şi-apoi pleacă-n pas vioi.
E nevoie de-o morală,
Dar să ştii şi o zicală:
Când doi se-nfruntă şi se bat,
Al treilea a şi câştigat
Făcând din vânător vânat!




© Mihaela Chitac 2011

marți, 15 februarie 2011

GRĂDINIŢA PUILOR DE ZÂNĂ DEGEŢELE DE LA MÂNĂ

A fost odată ca niciodată o grădiniţă minunată în Regatul Mişcător, Călător şi Hoinar deschisă special pentru puişorii zânelor Mişcătoare, Călătoare şi Hoinare, care erau foarte ocupate cu serviciul. Erau zâne aviatoare, vânzătoare, inginere, artiste, muncitoare, operatoare şi chiar educatoare. Soţii lor, zânii Mişcători, Călători şi Hoinari, erau de asemenea foarte ocupaţi cu diverse treburi necesare bunului mers al regatului lor de zburătoare, care era neîntrecut în bunăstare şi prosperitate, pentru că în Regatul Mişcător, Călător şi Hoinar lenea şi nepăsarea nu aveau loc.
La grădiniţă, educatoarele responsabile cu educarea mini-zânelor din Regatul Mişcător, Călător şi Hoinar au fost numite zâna Zor De Ziuă la grupele de zi şi zâna Fapt De Seară la grupele de seară.
Şi aşa, de luni până vineri funcţiona grădiniţa zânişorilor şi zânişoarelor, căci numai sâmbăta şi duminica zânele lucrătoare din Regatul Mişcător, Călător şi Hoinar se mai puteau opri din hoinărit să-şi petreacă weekendul în familie.
În fiecare săptămână, zâna Zor de Ziuă îşi începea lecţia cu un cântecel antrenant, compus anume pentru puii de zână, cărora de abia le mijeau aripioarele:
Fie vremea rea sau bună,
Facem totul împreună!
Dacă ziua vom munci,
Numai bine ne va fi!
În fiecare dimineaţă a săptămânii lucrătoare, zâna educatoare Zor de Ziuă verifica prezenţa zânişorilor şi zânişoarelor celor două zâne gemene numite Palma Stânguţa şi Palma Dreptuţa.
Iar puii de zână Degeţele de la Mână se prezentau în ordine crescătoare sau descrescătoare, după semnal:
Cincicul, Pătricul, Treicul, Doicul, Unicul.
Unicul, Doicul, Treicul, Pătricul, Cincicul.
Dreptacii de la dreapta la stânga şi stângacii de la stânga la dreapta răspundeau apoi la întrebarea zânei educatoare:
Ce ştiţi voi face şi care vă este planul pe ziua de azi?
Cincicul, fiindcă era degeţelul cel mai mic de la o mână, se codea să iasă în faţă primul:
Eu sunt mic. Nu fac nimic.
Mai aştept să cresc un pic.
Pătricul Inelarul îşi îndemna frăţiorii:
Să fii vesel nu e greu.
Poţi purta în locul meu
Un inel cu peruzea
De argint sau tinichea!
Treicul Mijlociul, fiindcă îi întrecea pe toţi în înălţime, se lăuda:
La distanţă eu văd bine,
Sunt mai mare decât tine!
Doicul Arătătorul arăta insistent către un nor:
Fiţi atenţi acum la mine,
Luaţi umbrela, ploaia vine!
În cele din urmă, Unicul, adică degetul cel mare, care se opunea celorlalţi fraţi, se văita că el nu poate face nimic de unul singur şi că are nevoie de ajutorul celorlalte degete la câte o treabă sau alta:
Aş vrea unul, poate doi,
Poate trei sau poate patru
Să m-ajute să fac patul!
Cine-i mai vioi din voi?
Dacă măcar unul dintre zânişori accepta provocarea, îi antrena imediat şi pe ceilalţi, pentru că pur şi simplu nu mai puteau să se ţină departe de distracţie şi preferau să urce cu toţii în balansoar, să se dea pe tobogan sau să se joace de-a Hoţii şi Vardiştii.
Trebuie să vă spun că fetiţele zânişoare aveau însă cu totul alte preocupări faţă de băieţeii zânişori. Ele se prezentau în ordine crescătoare şi descrescătoare de parcă ar fi fost pe un podium la o prezentare de modă: Cincica, Pătrica, Treica, Doica, Unica. Unica, Doica, Treica, Pătrica, Cincica.
Zânişoarele cu aripioare transparente se jucau mai mult cu păpuşile, îşi împleteau codiţe la oglindă şi inventau mereu câte o reţetă nouă de prăjituri cu un praf anume preparat de zâne, ca o pulbere fină de stele.
De bună-seamă, şi zânişorii şi zânişoarele doreau să-i facă pe plac zânei educatoare, aşa încât se mobilizau repede să-i raporteze programul.
Dimineaţa ne spălăm,
Ne-mbrăcăm şi ne-aranjăm,
Cămăruţa ordonăm,
Iar apoi un rol mimăm.
Împreună ne jucăm,
Exersăm şi inventăm,
Strângem totul la plecare
Şi ne ducem la culcare.
Zâna Zor de Ziuă aplica obişnuita reţetă de comunicare punând dis-de-dimineaţă aceeaşi întrebare tuturor mini-zânelor:
Voi ce veţi face toată ziua?
Degeţelele de Picior, zânişori şi zânişoare ale celor două zâne gemene numite Talpa Stângica şi Talpa Dreptica erau deja pregătite cu răspunsul:
Dimineaţa, ziua, seara,
Vom umbla, vom căuta,
Trupuşorul l-om căra,
Vom dansa şi-om ţopăi
Până când vom aţipi!
Conform obiceiului, în fiecare săptămână, odată cu seara, venea rândul zânei Fapt de Seară, sora zânei Zor de Ziuă, să chestioneze fetiţele şi băieţeii degeţele de la Mână despre felul în care îşi petrecuseră ziua:
Câte una, câte unul să îmi prezentaţi raportul,
Toţi cu ţinere de mână, după cum v-arată portul!
Ţinându-se de mână, degeţelele îi răspundeau zânei într-un glas:
Dimineaţa ne-am spălat,
Îmbrăcat şi aranjat,
Cămăruţa-m ordonat,
Roluri multe am mimat.
Împreună ne-am jucat,
Exersat şi inventat,
Am strâns totul la plecare
Şi ne-am dus iar la culcare.
La sfârşitul zilei, zâna Fapt de Seară le punea întrebări şi copilaşilor celor două surori responsabile cu jocul de picioare, adică degeţelelor Tălpiţelor Gemene Stângica şi Dreptica:
Voi ce aţi făcut toată ziua?
La care, mini-zânele degeţele de Picior răspundeau:
Dimineaţa, ziua, seara,
Am umblat şi-am căutat,
Trupuşorul l-am cărat,
Am dansat şi-am ţopăit
Până când am aţipit!
Mulţumită de răspunsurile primite, Zâna Fapt de Seară îşi încheia lecţia de seară cu un cântecel odihnitor:
Fie vremea rea sau bună,
Dacă suntem împreună
Toată ziua şi muncim,
Bine ne şi odihnim!
Dar, în afara puilor de zână Degeţele de la Mână şi a puilor de zână Degeţele de Picior, zilnic frecventau grădiniţa şi alţi copii talentaţi, de care se ocupau, fireşte, şi alte educatoare de prestigiu, precum zâna Miez de Ziuă sau zâna Miez de Noapte. Pentru a-şi exprima autoritatea cu care fuseseră învestite, acestea foloseau o formulă unică în faţa zânişorilor şi zânişoarelor cu personalitate:
Eu am dat comanda,
Fiţi atenţi la mine!
Faceţi una-alta
Repede şi bine!
De fapt, educatoarele mai aveau în grijă atât copilaşi singuri la părinţi, cât şi câte doi sau mai mulţi frăţiori sau surioare provenind din aceeaşi familie de zâne, după caz.
Astfel, din prima categorie făceau parte: Capul Bolovanul, Gâtul Hâtrul, Burtica Verzica, Inima Pitica bate Tica-tica, Fruntea Încruntea, Nasul Catafansul, Gura Tura-Vura, Limba Peltica, Bărbia Zurlia.
În cea de a doua categorie, adică a zânelor cu câte doi pui de fiecare, intrau: Sprâncenele Coţofenele, Ochii Coţofonchii, Urechile Vechile, Buzele Ventuzele, Obrajii Naramzii, Coatele Pişcatele, Genunchii ca Bumbii.
Toţi puii de zână se bucurau de multă atenţie şi afecţiune din partea întregului personal de zâne responsabile cu educarea tinerei generaţii din Regatul Mişcător, Călător şi Hoinar.
Cu cât erau mai mulţi fraţi şi surori într-o familie de zâne Mişcătoare, Călătoare şi Hoinare cu atât aduceau mai multă distracţie şi voie-bună în grădiniţă. Dinţii cu Zimţii, Măselele Grelele, Oasele Pietroasele, Pielea Tăbăcica ori Părul Vâlvoiul se numărau printre cei mai vioi din grupă.
Aceşti puigani de zână, cărora începuseră să le crească deja penele pe aripioare, urmau să intre curând în grupa pregătitoare pentru minunata şcoală a zânelor Mişcătoare, Călătoare şi Hoinare din regatul cu acelaşi nume, de care toată lumea era la fel de mândră.
Şi-am încălecat pe-o şa,
Şi v-am spus povestea-aşa,
C-am aflat de la o zână
O poveste la-ndemână
Despre zâne Mişcătoare,
Călătoare şi Hoinare
Cu cinci degete la mână,
Încă cinci la un picior,
Două mâini, două picioare,
Palme şi tălpi zburătoare!

© Mihaela Chitac 2011

vineri, 11 februarie 2011

DOMINICA


Dominica e o vacă
De la ţară, cu talangă.
Are blăniţa bălţată,
Iar la gât i-atârnă salbă
Pielea încreţită albă.
Ziua-ntreagă strânge iarbă,
Care creşte pe toloacă,
În stomacul cu burduf.
Vârful cozii, pămătuf,
Pentru muşte şi zăduf.
Degetele în copite,
Cizmuliţe potrivite.
Pe cap poartă două coarne
Sidefate drept zorzoane.
I-ar sta bine cu-o tichie
Sau beretă fistichie
Şi în urechi clăpăuge
Cerceluşii cu belciuge.
Bot cu nări şi buze groase,
Umede şi drăgăstoase.
Ochii mari cu gene-ntoarse
Îşi ridică de-ntâlneşte
Tăuraşul din poveste
Care paşte pe imaş
Şi aleargă pătimaş,
Dacă strechea îl atacă.
Ce vacarm poate să-ntreacă
Mugetul vajnic de vacă?
Dominica, limbă lată,
Mişcă din fălci de îndată
Ce-a adunat iarba toată.
Se aşază, se-odihneşte,
Până-n seară tot icneşte,
Rumegă şi socoteşte
Când să se-ntoarcă acasă.
De stăpâna ei îi pasă.
Gospodina o-îngrijeşte.
Cu-o găleată o adapă
Şi o mulge fără grabă,
Mulţumită fiindcă, iacă,
Are proaspăt în bărdacă
Laptele dulce de vacă!

© Mihaela Chitac 2011

PIU! PIU!

Puiul galben ca de pai
E un puf de păpădie
Cu petale de susai.
Un coconaş năsturaş
Cu caş învelit în cioc
A ieşit din ouşor
Ciocănind coaja uşor.
Cloşca-l cheamă:
Clonc! Clonc! Clonc!
I-a găsit un viermişor.
La cloncănit de alint,
Clopoţelul de argint
Piuie timid: Piu! Piu!
Cling! Cling! Cling! Acuma viu!


© Mihaela Chitac 2011

joi, 10 februarie 2011

PLIC-PLAC UN BROTAC



Un brotac verde burlac
Flic-flic-flic,
Flac-flac-flac!
De o vreme face valuri,
E mare expert pe lac.
Se scufundă în reprize,
Plic-plic-plic,
Plac-plac-plac!
Noaptea face vocalize,
Cvec-cvec-cvec,
Orac-orac!
Tot orăcăie broscoiul
Oac-oac-oac,
Oac-oac-oac,
Iar broscuţele cochete
De pe maluri
Sunt vedete.
Cu pompoane de mătase,
Domnişoare majorete
Cu bentiţe şi şosete
Îşi aclamă campionul,
Hip-hip-hip,
Clap-clap-clap!

© Mihaela Chitac 2011

CĂPĂŢÂNA DE SALATĂ

Pe-o movilă izolată,
Căpăţâna de salată,
De-o vecină semănată,
Suferea că nu-i udată;
Se-ntreba dacă vreodată
Va putea să se-ncreţească
Cineva s-o recunoască
Şi norocul să o pască.
Şedea lângă rostopască.

Temătoare, înfoiată,
Bulbucată ca o broască
Se lăţise dintr-o dată;
Era bună pentru raţe
Care se-antrenau pe baltă;
Se ţineau de caragaţe,
O ciupeau de ciuf şi coadă;
Le părea puţin neroadă;
Nu zicea nimic şi pace!


© Mihaela Chitac 2011

vineri, 4 februarie 2011

SCAMATORUL WORM


Eu sunt scamatorul Worm
Şi sălăşluiesc în pom –
Un viermuş roz filiform
Ca un şnur de mărţişor –
Într-o scamă de bumbac
Viermuiesc şi mă-nfăşor
Mă îmbrac şi mă prefac,
Căci bagheta fermecată
Mă transportă dintr-o dată
În copacul preferat
Plin de fructe de mâncat.
Uite-mă cum mă transform:
Din grăunte punctiform
Într-un burete bombat;
Sucul dulce aromat
Îl extrag şi am plecat!
Cu o mantie de pluş,
Pălărie şi mănuşi
Am ajuns în corcoduş.
Sunt un viermişor nervos
Cu aspect gelatinos;
Mă foiesc cât pot mereu,
Dintr-o poamă fac piure;
Mărului îi dau fiori:
Îl gâdil la subsuori;
Să îl rod nu mă abţin,
De codiţa lui mă ţin.
Sunt un vierme jucăuş;
Alerg ca un trepăduş
Cu un dinte sfredeluş
Găuresc tot ce ador,
Dar acum aş vrea să dorm
Pe un pat de rumeguş;
Pliul de cearşaf cu dungi
Îl întind. Mi-e tare somn!
Am sub ochi, ca nişte pungi,
Cearcăne verzi de nesomn.
Cu o frunză mă-nvelesc –
Multă vreme nu lipsesc.
Mă visez un acrobat
Cu-o casă de invidiat.
Dimineaţa când mă scol
La mâncare mă gândesc –
Un jeleu să pregătesc –
Sunt atât de ocupat!
În cămară am şerbet,
Dar voi turna imediat
Îngheţată în cornet
Cu un moţ adevărat.
Am ghicit că vrei şi tu –
Sunt un vierme delicat –
Înainte să zic nu,
Dacă vrei neapărat,
Însă mărul e stricat…
După un aşa spectacol
Să dispar e un miracol!




© Mihaela Chitac 2011

miercuri, 2 februarie 2011

OLI OGLINJOARA


Eu sunt Oli Oglinjoara!
Mă alintă Rotunjoara
Cei ce mă cunosc demult.
Am o ramă patinată
Şi lumina fermecată
În perete mi-o ascund.
Mulţi prieteni mă-nconjoară;
N-am o sarcină uşoară
Să-i încânt şi să-i ascult.
Celor care mă întreabă,
Dacă nu au altă treabă,
Le deschid ascunzătoarea
Şi le iau înfăţişarea
Şi mişcările, pe rând.
Să-şi găsească mutrişoara,
Scotocesc în mare grabă
Prin tunelul meu rotund.
Pentru toţi sunt surioara
Ce-i înţelege degrabă.
Dimineaţa, ziua, seara
La-ntrebări eu le răspund.

© Mihaela Chitac 2011

PLIF, PLAF, PLUF

În costum de domino,
Cioc rotund, gălbui-maro,
Rodion, răţoi zevzec,
Fără teamă de înec,
Cu cercel într-o ureche,
Îşi căuta o pereche
Să danseze un tangou.
O raţă în chimonou
Ce ieşise la plimbare
Chiar atunci, pe strada mare,
Îl lăsă cu ochii-n soare.
Pe numele ei Diaz,
Raţa se-ndrepta spre iaz.
Legănându-se un pic,
Purta o poşetă-plic.
Înăuntru, mai nimic:
Oglinjoara şi-o batistă.
Dându-şi aere de-artistă,
Cu pantofiorii flip-flop,
Flip-flap, pluf şi plof,
Barca ei cu motoraş
O porneşte mintenaş.
Pedalează şi vâsleşte,
Se scufundă, prinde peşte.
Răţoiul, târâş-grăpiş,
Sare-n apă cam pieziş:
Flip-flap, flup în păpuriş.
Zbenguindu-se pe spate
Raţele spun verzi şi-uscate.
Măcăne fără ecou
Uitând parcă de tangou.
Împrejur e: plif, plaf, pluf,
Multă trestie şi stuf.
Pe evantaie de pene,
Ostenite şi alene
Se întorc la braţ, domol,
Lipa-lipa prin nămol.

© Mihaela Chitac 2011

ROZI COZY


Rozi Cozy are cozi,
Dar e şi frumoasă coz.
E-o păpuşă cu rochiţă
Şi cu obrăjorii roz.
Părul ei blond, de mătase,
Se împleteşte-n câte trei
Lungi şuviţe unduioase,
Să le mângâi, vrei nu vrei.
Dacă rochia nu-i călcată
Nu mai e la fel de şic
Şi păpuşa preferată
Va zăcea la colţ uitată,
Smotocită de-un pisic;
Iar dacă nu-i pieptănată,
Păru-i fin de veveriţă
Ar semăna cu-o căpiţă
Şi-ar ajunge, cine ştie,
Sperietoare pe-o prăjină
În grădină la bunici;
Dar acolo Rozi Cozy
S-ar numi doar Ciufulici!

© Mihaela Chitac 2011