marți, 24 martie 2015

ROZY COZY (variantă)


Rozy Cozy are cozi,

Numai bune să le-nnozi.

Împletite-n câte trei,

Să le mângâi, vrei nu vrei!

Rozy e frumoasă coz,

Obrăjori și rochie roz,

O păpușă foarte şic!

De s-a șifonat vreun pic,

Să-i calci rochia neapărat!

Părul i l-ai pieptănat?

Rozy Cozy Ciufulici

Să nu-i sperie pe pitici!

 

© Mihaela Chitac, 2015

VĂCUȚA MEA LILU LA











Văcuța mea Lilu-La

Paște iarbă pe tarla.

O împinge-ntruna: uf!

În stomacul cu burduf.



Bot cu nări şi buze groase,

Ochii mari cu gene-ntoarse.

Pe cap poartă două coarne

Sidefate, drept zorzoane.



I-ar sta bine un chipiu

Sau un beret fistichiu.

Pentru urechi clăpăuge,

Cerceluşii cu belciuge.



Degetele în copite,

Cizmuliţe potrivite.

Vârful cozii, pămătuf

Pentru muşte şi zăduf.





© Mihaela Chitac, 2015

O CAPRĂ ÎN PIJAMA


O capră în pijama

Prin lucernă ar umbla;

Botul, cu un smoc de foi,

Îl ridică din trifoi.

Ochii caprei sunt căprui,

Coarnele au crestături;

Îmbrăcată cum v-am spus

Ține coada cât mai sus.

Aici, în grădina mea,

Iezii se țin scai de ea!

Ţapul strigă: Me-he-he,

Un ied râde: He-he-he!

Iar căprița: Ţa-ţa ța!

Joacă să-i mai dau ceva…
 

© Mihaela Chitac, 2015